StatCounter

marți, 22 octombrie 2013

Programul primei Conferinţe Naţionale Interdisciplinare din seria „Memoria trecutului recent”, cu tema „Arhivele memoriei. Comunismul românesc din perspectiva istoriei orale”



Miercuri, 23 octombrie 2004, între orele 10-16, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Facultatea de Științe Politice, Universitatea București și Fundația Konrad Adenauer (Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est) organizează prima Conferinţă Naţională Interdisciplinară din seria „Memoria trecutului recent”, cu tema „Arhivele memoriei. Comunismul românesc din perspectiva istoriei orale”.
Evenimentul va avea loc în sala Negulescu a Facultății de Științe Politice, Str. Spiru Haret, nr. 8, București.
Pentru cei interesați redau mai jos programul evenimentului.

Lansare de carte: Mihail Fărcăşanu, Viitorul libertăţii. Publicistică din ţară şi din exil (1944-1963)

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) lansează, joi, 24 octombrie, orele 17.00, la Jockey Club Român din Bucureşti (str. Episcopiei, nr. 9), volumul Viitorul libertăţii. Publicistică din ţară şi din exil (1944-1963) de Mihail Fărcăşanu, o selecţie de articole publicate de autor în decursul a aproape 20 de ani.
Volumul Viitorul libertăţii. Publicistică din ţară şi din exil (1944-1963) reprezintă un preţios document de epocă şi un instrument util pentru înţelegerea fenomenului exilului românesc din perioada comunistă, cu speranţă şi deznădejde, intrigi şi solidaritate.

Întâlnire cu Virgil Tănase, scriitorul disident pe care Securitatea a încercat să îl asasineze în exil

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează o nouă întâlnire din seria Saloanele Memoriei Exilului Românesc, care îl va avea în prim-plan pe Virgil Tănase, cunoscut scriitor şi regizor din exilul românesc. Evenimentul va avea loc miercuri, 23 octombrie, începând cu orele 17.30, la Jockey Club Român, str. Episcopiei, nr. 9, sect. 1, Bucureşti.

luni, 21 octombrie 2013

Eveniment editorial: „Zece volume de istorie orală”

Muzeul Național al Țăranului Român invită pe cei interesați marți, 22 octombrie 2013, ora 18.00, la Clubul Țăranului, la lansarea celor 10 volume de istorie orală – De la activiști și revoluționari mărunți la căpșunari și bișnițari.

miercuri, 16 octombrie 2013

Apariție editoriala: Mioriţa Baciu Got, Istoria unui destin confiscat. Tatăl meu, martirul neștiut Viorel Baciu



„Cartea de faţă are menirea de a facilita înţelegerea unei experienţe extrem de dureroase şi profund personale, experienţă traversată vreme de patru decenii de către unul dintre oamenii verticali ai acestui neam, un om care s-a stins într-o cunoaştere imperfectă – tatăl meu, victimă a comunismului. Ea vizează restituirea (fie şi numai parţială, fie şi numai simbolică) a unui destin confiscat.”
Mioriţa Baciu Got
Despre autoare:

Programul conferinţei „Re-thinking the Central and Eastern Europe Totalitarianisms: Challenges, Entanglements and Reassessments” - 2nd Annual Interdisciplinary Conference on Totalitarianism for PhD Students”



Joi şi Vineri, 17-18 octombrie 2013, se va desfășura la Sibiu cea de-a II-a ediţie a ciclului de conferințe interdisciplinare anuale ale doctoranzilor preocupați de studiul totalitarismului în Europa Centrală și de Est: „Re-thinking the Central and Eastern Europe Totalitarianisms: Challenges, Entanglements and Reassessments” - 2nd Annual Interdisciplinary Conference on Totalitarianism for PhD Students”.
Evenimentul este organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Fundaţia Konrad Adenauer și Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Informații preluate de pe site-ul IICCMER, unde cei interesați pot găsi mai multe informații despre eveniment.
Programul conferinței poate fi consultat aici.

luni, 14 octombrie 2013

Dezbaterile CSIC: Informatorii Securităţii comuniste

Cum îşi racola Securitatea informatorii? Cine erau ei şi ce fel de misiuni primeau? Care erau obiectivele Securităţii în munca cu informatorii?
La aceste întrebări vor căută să răspundă Dan C. Mihăilescu (critic literar), Germina Nagâţ (istoric), Alex. Ştefănescu (critic literar), Clara Mareş (istoric), în cadrul ultimei Dezbateri CSIC din 2013. Moderatorul evenimentului va fi, şi de această dată, filosoful Sorin Lavric. 
Evenimentul va avea loc miercuri, 16 octombrie, începând cu ora 17.30, la Biblioteca Academiei Române (Calea Victoriei nr. 125, intrarea de pe Bd. Dacia). Proiectul se desfăşoară cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer România. Intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile.

Vernisajul expoziției „Invazie 68 Praga. Josef Koudelka”




Joi, 17 octombrie, ora 19, Muzeul Național de Artă Contemporană, Anexa - et. 3, Calea Moșilor nr, 62-68 (lângă Piața Sfântu Gheorghe) - în prezența artistului (Josef Koudelka), va avea loc vernisajul expoziției „Invazie 68 Praga. Josef Koudelka”, dedicată memoriei lui Mihai Oroveanu.
„Cu o zi înainte ca trupele Pactului de la Varşovia, sub comandă sovietică, să invadeze Cehoslovacia, Josef Koudelka - pe atunci în vârstă de 30 de ani și renunțând la o carieră de succes în ingineria aeronautică - abia se întorsese din România, unde fotografiase comunități rome. În timpul celor șapte zile din august 1968, Koudelka a realizat o serie de fotografii pe care a reușit ulterior să le scoată din țară. Fotografiile lui au fost publicate de agenția Magnum Photos în 1969, în numeroase reviste internaționale cu ocazia împlinirii unui an de la invazie, fără a menționa numele autorului.

Lansare de album: Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureștean: Mănăstirea Văcărești

Joi, 17 octombrie 2013, ora 18.00 la Biblioteca Națională a României (Atrium), B-dul Unirii, nr. 22, sect. 3 va avea loc lansarea albumului „Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureștean: Mănăstirea Văcărești”, apărut la Editura R.A. Monitorul Oficial.