Pentru cei care nu au ajuns încă să vadă expoziţia-eveniment ‘70/’80. Tinereţea noastră, aceasta mai este deschisă până la 19 iunie.
Expoziţia este realizată de Muzeul Naţional de Istorie a României în parteneriat cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, şi face parte dintr-un proiect mai amplu, iniţiat în anul 2009 de către CNSAS şi intitulat Tinereţea mea în comunism - între libertate şi constrângere!
Prin intermediul acestui demers, organizatorii şi-au propus să supună atenţiei o altă perspectivă de prezentare a vieţii tinerilor într-una din cele mai dure perioade ale istoriei recente, anume ultimele două decenii ale României comuniste. Se intenţionează astfel aducerea la lumină a experienţelor celor care şi-au trăit copilăria şi tinereţea în comunism, în condiţii de constrângere şi cenzură ale unei dezvoltări educaţionale şi personale profound configurate ideologic. Structurată pe trei mari capitole, expoziţia urmăreşte viaţa tinerilor între 7 ani (intrarea în rândul organizaţiei pionerilor) şi 30 de ani (ieşirea din U.T.C.) pe câteva coordinate principale: palierul ideologic, prezenţa Securităţii şi viaţa cotidiană. Dacă partea ideologică este centrată pe imagine, cea privind prezenţa Securităţii în viaţa tinerilor este axată pe documentele păstrate în arhivele CNSAS. Viaţa cotidiană este prezentată prin diverse „artefacte” care prin simpla lor prezenţă trezesc amintiri pentru cei care au trăit acea epocaă. Dorind să aibă un impact public cât mai bine reliefat, palierul ideologic este configurat pornind de la modele grafice standard din acele vremuri (colaje, desen, lozinci etc.).
În expoziţie sunt create două spaţii interactive unde cei care se recunosc a fi fost tinerii anilor ’70-’80, care au ceva de povestit şi rememorat pot opta să contribuie la păstrarea unor fragmente dintr-o altfel de istorie a acelor timpuri prin înregistrări ad-hoc a amintirilor lor sau prin completarea “caietului de amintiri”. De asemenea, în cadrul expoziţiei vor rula filme documentare având ca subiect tinerii şi preocupările lor din acele vremuri precum: Supravegheat de Securitate în anii ’70-’80, (realizat de CNSAS şi EACEA, regizor Nicolae Mărgineanu), Arhitectura şi puterea (regizor Nicolae Mărgineanu), Demascarea (regizor Nicolae Mărgineanu), Anii tinereţii noastre (regizor Mihai Constantinescu), Clonarea omului nou (regizor Mihai Constantinescu), dar şi interviuri realizate de Centrul de Istorie Orală al CNSAS cu artişti în vogă din acea perioadă
Pentru tinerii de astăzi, dar şi pentru cei care nu au o imagine destul de clară despre perioada anilor ’70-’80, expoziţia este un prilej de a proiecta la timpul prezent, măcar o zi sau o secvenţă din această perioadă dominată de interdicţii, de teama că “vine Securitatea!”, de excesiva vigilenţă de a nu vorbi sau a gândi mai mult sau mai altfel decât ar fi trebuit, de telefonul acoperit cu perna, presupunând că exista un microfon instalat, de caloriferele închise şi lumina întreruptă, emisiuni radio şi TV dedicate “împlinirilor măreţe ale Epocii de Aur”, de crâmpeiele de normalitate difuzate prin postul radio "Europa Liberă" ascultată pe ascuns, de alimentele raţionalizate şi cozile interminabile “aproape la orice”, toate însă dublate în acelaşi timp de micile bucurii şi accentele de libertate ale tinerilor de ATUNCI.

Pe tot parcursul expoziţiei va fi organizată o serie de dezbateri pe teme legate de acest subiect, incitant credem. Seria de dezbateri va fi anunţată după vernisajul expoziţiei, iar publicul de orice vârstă este binevenit să participe.
Expoziţia ‘70/’80. Tinereţea noastră va fi deschisă în perioada 17 martie - 19 iunie 2011, putând fi vizitată de miercuri până duminică între orele 10.00-18.00.
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi
MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI
Secţia Istorie
Persoană de contact: dr. Oana Ilie (mobil: 0745 626 727) Tel./fax. 021-311.33.56; Tel. 021-315.82.07 / int. 1101 (Luni - Vineri, orele 9.00-17.00)
Secţia Educaţie, Relaţii Publice, Marketing şi Organizare Expoziţii
Persoană de contact: Adela Stan (mobil: 0745 078 474, e-mail: pr.mnir@gmail.com)
Tel./fax. 021-311.33.56; Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1008, 1015 (Luni - Vineri, orele 9.00-17.00)
Persoană de contact: Adela Stan (mobil: 0745 078 474, e-mail: pr.mnir@gmail.com)
Tel./fax. 021-311.33.56; Tel. 021 – 315.82.07 / int. 1008, 1015 (Luni - Vineri, orele 9.00-17.00)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu