Evenimentul îşi propune o rememorare a impactului pe care personalităţile lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi Imre Nagy, doi oameni politici contemporani, disidenţi ai comunismului pe care istoria i-a adus împreună la Snagov le-au adus localităţii Snagov.
Biografia celor doi oameni politici este până la un punct oarecum similară, în contextul unei Europe măcinată de partide şi curente politice antagonice şi în dispută. În România se ştiu puţine lucruri despre biografiile celor doi oameni politici, aceştia fiind reabilitaţi după 1989 când Cortina de Fier a fost anihilată şi multe adevăruri istorice au ieşit la lumină.
Evenimentul este organizat de Fundaţia Snagov la Liceul Mihail Kogalniceanu din Snagov, în 17 noiembrie 2011 începând cu ora 12.
Organizatorii anunţă că un autocar cu 40 de locuri va pleca la ora 10:00 de la Piaţa Victoriei (gura de metrou dinspre statuia Aviatorilor) şi revine în acelaşi loc la 16:00.
Locurile în autocar fiind limitate, cei interesaţi sunt rugaţi să confirme participarea până vineri, 11-noiembrie. De asemenea, şi cei care vor folosi mijloace de transport proprii sunt rugati să îşi anunţe din timp participarea, pentru ca organizatorii să poată asigura logistica evenimentului (scaune, mape cu materiale etc).
Mai multe detalii despre eveniment şi programul detaliat pot fi găsite pe site-ul Fundaţiei Snagov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu