În ianuarie 1988, după ce îşi încheiase misiunea în însorita
Cubă, Coen Stork era numit ambasador al Regatului Ţărilor de Jos în mohorâta
Românie ceauşistă. Abia venit la București, el i-a intrigat pe oficiali cu
felul său dezinvolt de a se purta şi de a lega prietenii cu scriitorii şi
artiştii români. Imediat a fost bănuit de spionaj şi a fost „dat în lucru” la
Direcția a III-a, care avea în sarcină contraspionajul. Zi de zi, pas cu pas,
ca într-un roman pe jumătate absurd, pe jumătate comic, Securitatea l-a filat
pe străzile Capitalei, i-a ascultat convorbirile, i-a scotocit prin bibliotecă,
i-a sustras agenda şi a plantat, la ambasadă şi la reşedinţă, iscoade în chip
de bucătărese, menajere, secretare, profesori de chitară. Printr-o imensă și
costisitoare desfășurare de forțe, Securitatea ajunsese, în decembrie 1989,
să-i cunoască destul de bine preocupările, stilul de lucru și prietenii români.
Ar fi fost victima iminentă a unei acţiuni de compromitere, dacă nu ar fi căzut
regimul. Din dosarul de urmărire informativă burduşit cu sute de note, sinteze
şi propuneri de măsuri au fost selectate documentele care vorbesc cel mai mult
despre abuzurile Securităţii şi despre apăsătoarea atmosferă de la sfârşitul
anilor 1980. Astfel a fost întocmită o carte, pe care, dacă licenţa ar fi
îngăduită, am numi-o „roman de filaj”.
Informații preluate de pe site-ul
editurii Humanitas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu