StatCounter

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Masacrul de la Fântâna Albă, un reportaj marca „România, te iubesc!”, la Pro TV



Masacrul de la Fântâna Albă, prezentat într-o anchetă realizată de corespondentul Ştirilor Pro TV Cosmin Savu, este una din temele emisiunii „România, te iubesc!”, care va fi difuzată duminică, 14 aprilie, de la ora 18.00.
Emisiunea reconstituie evenimentele dureroase desfăşurate în 1 aprilie 1941, cunoscute sub numele de „Crimele de la Fântâna Albă”.
„Câteva mii de locuitori din Bucovina de Nord, din localităţile de pe Valea Siretului, au pornit spre graniţa arbitrar trasată de peniţa lui Stalin, dar drumul lor s-a transformat într-un calvar. Niciunul nu a ajuns la destinaţie. Mărturiile referitoare la masacru şi la deportările care au urmat sunt zguduitoare şi de multe ori incredibile. Ele subliniază necesitatea de a aduce în spaţiul public a unor modele de voinţă şi demnitate naţională, fără patimă şi fără încrâncenare”, declară Cosmin Savu.
Informații preluate de pe site-ul Mediafax.

Niciun comentariu: