„Acum, când îi recitesc povestea de viață, Ioana
s-a dus din casa cu cărți și grădină. Pe 9 septembrie 2008, drumurile ei s-au
oprit din firescul cunoscut.
Cu doi mai înainte, „Am făcut Jilava în pantofi
de vară” se publicase la Editura Compania. În cercul prietenilor, Ioana i-a
adăugat pe scriitoarea Adina Kenereș și pe poetul Petru Romoșan, grație cărora
cartea a apărut într-o excepțională ținută. Volumul s-a bucurat de succes.
Culmile şi abisurile destinului Ioanei Berindei au impresionat cititorii,
istoicii și gazetarii. După unele mărturisiri, au retrăit șocul lecturii cărții
lui Soljeniţîn „O zi din viața lui Ivan Denisovici”. Dar mult mai convingătoare
e pledoaria pentru miracolul vieții a unei femei care și-a purtat sarcina, a
născut şi și-a ocrotit fetița în închisoare.
Viața și amintirile Ioanei Berindei au intrat astfel în panteonul
memoriei exemplare de care se ține seama în evocările și judecățile asupra
secolului XX și momentelor sale de fractură istorică.
Ultima oară când am vorbit cu Ioana Berindei, noutăţile se legau de
recunoaşterea harului său de povestitoare. Publicase de curând, în revista
Cultura, o evocare intitulată „Memoria calului” și primea într-una felicitări.
O veste bună îi adusesem și eu. O scenaristă franțuzoaică îi propunea să devină
eroina unui documentar, împreună cu scriitoarea Oana Orlea, nepoata lui George
Enescu și fostă deținută politic în circumstanțe asemănătoare. Voi vorbi fără
părtinire şi fără ură, spunând adevărul, a acceptat Ioana.
Dar Îngerul ei s-a grăbit să-i petreacă sufletul
prin vămi.”
București, iulie, 2015
Informații preluate de pe site-ul Editurii
Cetatea de Scaun, unde cei interesați pot găsi mai multe detalii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu