„Boema evocă de
obicei o imagine romantică despre «viaţa de artist». Imaginea realistă a boemei
e mai degrabă o ţesătură deasă de politici, tradiţii locale, negocieri între
grupuri sociale, războaie între impostura culturală şi gloria pe merit. Să fie
boemii oameni prea slabi într-o lume dură sau prea tari pentru o societate
nivelată?
«De
ce a reapărut boema bucureşteană în 1964? Motivul principal l-a constituit
amnistierea deţinuţilor politici, sute de mii, care reprezentau în sânul
poporului român de atunci o masă ca de minereu aurifer îmbogăţit faţă de restul
populaţiei, mai adaptată la socialism, cu credinţa mai puţin antrenată, în
libertatea iluzorie de
afară. Nici nu se punea prea insistent problema caracterului ambiguu al
libertăţii, toţi românii ştiau că-n puşcărie e mai rău decât acasă, oricât de
rău ar fi fost acasă.
Printre zecile de mii de deţinuţi politici eliberaţi în Bucureşti erau câteva
mii de intelectuali şi artişti remarcabili, poeţi, foşti profesori
universitari, foşti ziarişti faimoşi, care, vrând-nevrând, au devenit boemi,
siliţi să locuiască în mici camere mansardate sau în subsoluri în care
altădată îşi duseseră zilele poate chiar servitorii lor. Ciudat este faptul că
preferau trei metri pătraţi pe strada Brezoianu la subsol unei garsoniere de 18
metri pătraţi, cu duş şi bucătărie, în Balta Albă, unde se simţeau, printre
foştii copii de foşti ţărani semiurbanizaţi, ca într-un ghetou siberian.»
Cei interesați pot găsi mai multe detalii pe site-ul
editurii Compania, de unde am și preluat
informațiile de mai sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu