„Cartea
de față, gândită în preajma împlinirii unui secol de la Marea Unire, plasează, după
atâtea rătăciri, istoria unirii bisericești cu Roma și evoluția românilor uniți
din cele peste trei secole trecute de-atunci pe traiectoria destinată lor de
istorie.
Autorii au imaginat un „album” format din „chipuri și
icoane” greco-catolice împărțite pe cele trei „generații de aur”: cea pornită
în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (generația iluministă a Școlii
Ardelene, care a trasat programul cultural de emancipare națională), cea de la
jumătatea secolului al XIX-lea (cea romantică pașoptistă, care a formulat
programul politic de țară) și cea de la finele „secolului naționalităților”
(cea critică și cea care a făcut România Întregită de la 1918).
În spatele acestor nume cunoscute se află creatorii României
moderne, de la Samuil Micu până la Iuliu Maniu și Iuliu Hossu, de la Ioan
Budai-Deleanu până la Simion Bărnuțiu, George Coșbuc și Liviu Rebreanu sau de
la Petru Maior până la Timotei Cipariu, Augustin Bunea și Ion Agârbiceanu.”
Ioan Aurel Pop
Cei interesați pot găsi mai multe detalii pe site-ul
editurii Vremea,
de unde am și preluat informațiile de mai sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu