StatCounter

luni, 21 noiembrie 2016

Lansare de carte: Nelu Stratone, Rock sub seceră și ciocan


Vineri, 25 noiembrie, începând cu ora 19:00, în Club A, se lansează prima parte a unui proiect editorial inedit, o cronică a muzicii rock din România, Nelu Stratone, Rock sub seceră și ciocan.
Volumul a fost publicat de Hyperliteratura si va fi prezentat de Liviu Mihaiu, Florin-Silviu Ursulescu, Aurel Gherghel, Doru Rocker Ionescu, Lorena Lupu și de autor.
Moderator: scriitorul și editorul cărții, Andrei Ruse.
În cadrul evenimentului vor avea loc și concerte susținute de formațiile BAROCK și CRI GRI și jam session-uri supriză.

miercuri, 16 noiembrie 2016

Lansare de carte la București: Imaginea etnicilor germani la românii din Transilvania după 1918. Studiu de caz: județele Hunedoara, Alba, Sibiu. Cercetare de istorie orală

Joi, 24 noiembrie, ora 18.30 la Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din București (Str. Batiștei, nr. 15) va avea loc lansarea volumului Imaginea etnicilor germani la românii din Transilvania după 1918. Studiu de caz: județele Hunedoara, Alba, Sibiu. Cercetare de istorie orală.
Vor lua cuvântul: dr. Zoltán Rostás, dr. Florian Banu, dr. Laura Gheorghiu și subsemnatul.
Evenimentul este organizat de Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și Editura Cetatea de Scaun.
Mai multe detalii despre volum aici.

Apariție editorială: Revista „Archiva Moldaviae”, vol. VIII/2016

A apărut vol. VIII/2016 din Revista „Archiva Moldaviae”, care conține studii de istorie, amintiri/interviuri, documente, recenzii, note bibliografice și prezentări ale vieții științifice semnate de 36 de autori, pe teme diverse. Din zona istoriei recente remarc: memoria Holocaustului; religie, politică și chestiunea identitară pe cele două maluri ale Prutului în prima jumătate a secolului XX; pactul Hitler-Stalin în perspectiva istoriei, memoriei și dreptului internațional; comunismul est-european postbelic, unde sunt tratate problema consilierilor sovietici în Polonia, educația și știința din RSSM și România în perioada sovietizării; România comunistă văzută de la Paris, în 1977-1989.

marți, 15 noiembrie 2016

Două noi apariții editoriale despre colectivizarea agriculturii


Centrul internațional de studii asupra comunismului a publicat două noi volume de interviuri despre colectivizarea agriculturii și revoltele țărănești. Acestea sunt:
·  Daniel Popa, Pământul tuturor, pământul nimănui. Mărturii despre colectivizarea din Alba, Mureș și Hunedoara, editor Traian Călin Uba, prefață de Romulus Rusan, 288 pagini.
Volumul cuprinde 28 de interviuri din Arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet cu țărani din județele Alba, Mureș și Hunedoara despre procesul de colectivizare forțată din anii ’50.
·  Daniel Popa, Pe aici nu se trece. Revolte țărănești din Vrancea (1957-1958), editor și studiu introductiv Virginia Ion, 568 de pagini.
Volumul cuprinde 30 de interviuri din Arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet cu țărani din Răstoaca, Suraia și Vadu Roșca, participanți la revoltele împotriva colectivizării din noiembrie 1957 - ianuarie 1958.

Apariție editorială: Mioara Anton, CEAUȘESCU ȘI POPORUL! Scrisori către „iubitul conducător” (1965-1989)

„Mioara Anton emite o opinie cu care sunt total de acord: aceea că după 1975, mai ales, a existat un fel de permanentă stare de asediu ideologic; pot să confirm și prin prisma experienței personale (cel puțin până în 1981). Autoarea are dreptate: perioadei de relaxare și de consolidare a puterii i-au urmat stagnarea și alunecarea pe panta național-stalinismului. A fost, dacă vreți, un anti-sovietism fără anti-stalinism. Protocronismul și delațiunile din mediile intelectuale și artistice întregesc acest tablou terifiant al barocului stalino-fascist al ceaușismului târziu.
Cartea poate fi privită ca o istorie a comunismului prin scrisori. Este o foarte reușită lucrare de istorie socială și politică ce încearcă să elucideze resorturile complexe ale relației dintre guvernați și guvernanți.”
Vladimir Tismăneanu

Apariție editorială: Florian Banu, Liviu Țăranu (coord.), Securitatea (1948-1989). Monografie. Vol. I



„În mod firesc, modelul adoptat în august 1948 pentru serviciul de securitate al regimului comunist din România a fost cel sovietic. Nici nu putea fi altfel, câtă vreme obiectivele ideologice erau similare, iar suportul logistic, consilierea de specialitate, precum şi unele cadre de nădejde, veneau tot din Uniunea Sovietică. În plus, activitatea organelor similare din Est se dovedise a fi una de succes, asigurând, în condiţii extrem de dificile, triumful partidului bolşevic şi menţinerea sub ascultare a unei populaţii imense, disipată pe un teritoriu la fel de imens. De asemenea, penetrarea informativă a Occidentului, în timpul şi imediat după Al Doilea Război Mondial, a fost una de amploare. Era evident că novicii români aveau ce învăţa de la maeştrii sovietici!

Apariție editorială: Lavinia Betea, Am făcut Jilava în pantofi de vară. Convorbiri cu Ioana Berindei (ed. a II-a)

„Acum, când îi recitesc povestea de viață, Ioana s-a dus din casa cu cărți și grădină. Pe 9 septembrie 2008, drumurile ei s-au oprit din firescul cunoscut.
Cu doi mai înainte, „Am făcut Jilava în pantofi de vară” se publicase la Editura Compania. În cercul prietenilor, Ioana i-a adăugat pe scriitoarea Adina Kenereș și pe poetul Petru Romoșan, grație cărora cartea a apărut într-o excepțională ținută. Volumul s-a bucurat de succes. Culmile şi abisurile destinului Ioanei Berindei au impresionat cititorii, istoicii și gazetarii. După unele mărturisiri, au retrăit șocul lecturii cărții lui Soljeniţîn „O zi din viața lui Ivan Denisovici”. Dar mult mai convingătoare e pledoaria pentru miracolul vieții a unei femei care și-a purtat sarcina, a născut şi și-a ocrotit fetița în închisoare.

joi, 10 noiembrie 2016

Evenimente/Lansări de carte cu tematică de istorie recentă la „Târgul internaţional de carte Gaudeamus 2016”, 16-20 noiembrie 2016


Cei interesaţi pot găsi aici programul oficial al evenimentelor editoriale de la Târgul Internaţional „Gaudeamus - Carte de învăţătură” 2016, ce are loc la Pavilion Central Romexpo între 16-20 noiembrie.
Am făcut şi o selecţie a evenimentelor care au legătură cu istoria recentă. Probabil sunt mai multe, dar pentru că nu sunt descrise cărţile, nu am putut să-mi dau seama de asta. Selecţia o găsiţi mai jos.