StatCounter

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Conferinţă şi lansare de carte. Mihai Buracu, „Eu sunt scribul… Amintiri şi poezii din închisoare”



Unul dintre cele mai valoroase volume de memorialistică despre „fenomenul Piteşti”, cartea îmbină relatarea unor scene traumatizante de tortură cu meditaţia filozofică, într-un registru marcat de emotivitate şi sensibilitate. Mihai Buracu resimte visceral loviturile fizice şi psihologice deopotrivă, năucit de dezlănţuirea bestială a agresorilor. Eu sunt scribul… cuprinde atât relatarea autorului despre experienţa sa în Piteşti (dar şi la Târgşor, Canal sau Borzeşti), cât şi poeziile pe care le-a compus în timpul detenţiei ori articolele publicate după 1990, toate puse în valoare de un studiu introductiv despre prezenţa lui Mihai Buracu în arhivele Securităţii.
Lucrarea este rezultatul unui parteneriat dintre Editura Filos şi Centrul de Studii în Istorie Contemporană şi este prima din colecţia editorială „Fenomenul Piteşti”.
Invitaţi: Prof. Dr. Tudor Răţoi (Serviciul Judeţean Mehedinţi al Arhivelor Naţionale), Ileana Roman (preşedinte Societatea Scriitorilor Danubieni) şi Alin Mureşan (preşedinte Centrul de Studii în Istorie Contemporană). 
Evenimentul va avea loc în 11 Octombrie 2012, ora 17.30 la Hotel Severin (Str. Mihai Eminescu, nr. 1, Drobeta Turnu - Severin).
     Cartea va fi lansată şi în Bucureşti, la o dată ce va fi stabilită ulterior.

Lansarea volumului Lăcrămioara Stoenescu, „Memoria stigmatelor”


Marţi, 9 octombrie, Curtea Veche Publishing îi invită pe cei interesaţi la evenimentul de lansare a volumului „Memoria stigmatelor” de Lăcrămioara Stoenescu, ce va avea loc la librăria Mihail Sadoveanu (B-dul Magheru nr. 6-8), începând cu ora 17.00. La eveniment vor lua cuvântul, alături de autoare, istoricul Adrian Cioroianu şi scriitoarea Doina Jela.
Lăcrămioara Stoenescu a adunat în volumul „Memoria stigmatelor” 22 de interviuri cu foşti deţinţui politici. Aceşti purtători de stigmate morale sunt reprezentanţi ai tuturor celor care au înfruntat cu mult curaj nedreptăţile comuniste, pedepsiţi de un regim obtuz cu ani întregi de închisoare politică.
     Cartea se adresează atât celor interesaţi de regimul comunist, cât şi tinerilor care vor să cunoască istoria recentă, nemistificată, trăită de cei care au suferit pentru a o salva.

AIO – Anuarul Institutului de Istorie Orală, nr. XI


    Pentru cei interesaţi redau mai jos cuprinsul numărului XI al AIO - Anuarul Institutului de Istorie Orală din Cluj-Napoca:

joi, 4 octombrie 2012

Conferinţa „Camionagiii Războiului Rece. Anchetă de istorie socială în Canada şi SUA”, susţinută de Dr. Gabriel Marin


Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc organizează joi, 11 octombrie 2012, conferinţa cu titlul Camionagiii Războiului Rece. Anchetă de istorie socială în Canada şi SUA, susţinută de Dr. Gabriel Marin. Evenimentul va avea loc la librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona, nr. 13-15), începând cu ora 17.00.
Truck-driving-ul nu este doar o meserie, este un simbol, este varianta tehnologizată de western cowboy american de odinioară. Este un mit american, un univers social şi cultural. Transportul nu a fost doar miza colonizării, acest fenomen se leagă de însăşi naşterea celor două naţiuni, de integrarea şi dezvoltarea economiei şi a statului.

marți, 2 octombrie 2012

Eveniment aniversar: 80 de numere din revista „Memoria” şi 22 ani de la publicarea primului număr

    Cu prilejul apariţiei nr. 80 al revistei Memoria şi a 22 de ani de la publicarea primului număr, Fundaţia „Memoria” invită pe cei interesaţi să participe, în ziua de 5 octombrie 2012, ora 17, la Uniunea Scriitorilor, Sala Oglinzilor, Calea Victoriei, 115, la acest eveniment deosebit.

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Expoziţia „Artistul şi Puterea. Ipostaze ale picturii româneşti în perioada 1950-1990”


Aproximativ 600 de opere de artă din perioada comunistă sunt prezentate în expoziţia „Artistul şi Puterea. Ipostaze ale picturii româneşti în perioada 1950-1990’, care a fost vernisată joi, la Biblioteca Naţională a României (BNR) din Capitală.
Expoziţia este organizată de Centrul Cultural ArtSociety, sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi va dezvălui, în premieră, creaţiile artiştilor români care au refuzat să se conformeze dictaturii comuniste.
Obiectivul proiectului este demontarea ideii că, în cei 40 de ani de regim comunist, s-a creat doar artă proletcultistă. Iubitorii de artă pot descoperi un patrimoniu necunoscut încă şi creat cu preţul unor persecuţii constante.
Expoziţia este curatoriată de criticul de artă Ruxandra Garofeanu, în colaborare cu Dan Hăulică, preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, şi cu pictorul Paul Gherasim (în calitate de consultanţi de proiect).
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 27 septembrie - 2 decembrie 2012, în spaţiul expoziţional de la parter, din Corpul Aula al Bibliotecii Naţionale a României, Bd. Unirii nr. 22.
     Cei interesaţi pot găsi mai multe informaţii despre expoziţie în ziarul Adevărul.

joi, 27 septembrie 2012

Programul Conferinţei naţionale „Copilăria românească între familie şi societate (secolele XVII - XX)”



În perioada 4-5 octombrie 2012, la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga" din Bucureşti se va desfăşura Conferinţa naţională Copilăria românească între familie şi societate (secolele XVII–XX). Pentru cei interesaţi redau mai jos programul evenimentului.

Mihai Plămădeală, Refugiul. Deznădejde şi speranţă


După volumul de memorialistică şi de cercetări arhivistice scrupuloase „Dosarele nu ştiu tot!”, semnat de Mihai Plămădeală, fratele Mitropolitului Ardealului Antonie Plămădeală, şi istoricul Adrian Nicolae Petcu, iată încă o apariţie editorială – „Refugiul. Deznădejde şi speranţă” (Editura Istros, Brăila, 2012). Prima carte elucida câţiva ani grei din biografia distinsului ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. Ultima lucrare vizează un spectru mai larg de evocare. Ea cuprinde amplul studiu introductiv „Drama refugiaţilor basarabeni şi bucovineni din 1944 între neajunsurile războiului şi hotărârile mai-marilor lumii” semnat de Adrian Nicolae Petcu, reconstituirea biografică „Refugiul. Deznădejde şi speranţă” scris de Mihai Plămădeală şi două încercări de recompunere istorică – „Cartea Neamului Plămădeală” şi „Istorie locală de pe Cogâlnic” – rămase de la capul familiei Plămădeală din Stolnicenii Basarabiei, Vasile.
Camertonul volumului îl dă un citat din cartea „Basarabia” de Antonie Plămădeală: „Noi, basarabenii, toţi am plecat în 1944 cu gândul sigur de a ne întoarce. Nici unul dintre noi n-a plecat cu sentimentul că va rămâne definitiv. Avem şi astăzi acelaşi sentiment. Ne-am lăsat casele pline cu covoare, cu icoane, podurile pline cu grâu şi sâsâecele cu porumb. Am lăsat casele în grija vecinilor cu poruncă să le apere, pentru că ne vom întoarce. Sperăm şi acum. N-a murit speranţa. Ne vom întoarce. Cine va înţelege drama plecărilor în refugiu?”.

miercuri, 26 septembrie 2012

Expoziţie “Herta Müller: Cercul drăcesc al cuvintelor”/ Ausstellung „Herta Müller: Der Teufelskreis der Wörter”


Institutul Goethe şi Centrul Cultural German Braşov vă invită joi, 27 septembrie, la ora 1830, la vernisajul Expoziţiei “Herta Müller: Cercul drăcesc al cuvintelor” care va ava loc la Muzeul Judeţean de Istorie Braşov.
Viaţa şi opera autoarei germane de origine română, deţinătoare a Premiului Nobel, reprzintă punctul central al acestei expoziţii multimedia realizată de Goethe-Institut în parteneriat cu Literaturhaus Berlin.
O expoziţie exhaustivă care începe cu evocarea copilăriei autoarei, petrecută în Banat, şi se încheie cu momentul decernării Premiului Nobel pentru Literatură. Sunt prezentate documente şi fotografii de familie, înregistrări ale unor interviuri cu autoarea, precum şi colajele mai puţin cunoscute ale acestia.

Programul Expoziţiei
27.09.2012, începând cu ora 18:30 –VERNISAJ
• Deschiderea oficială a turneului expoziţional în România,
• Dezbatere si lectură, cu participarea: Johann Lippet (scriitor), Lutz Dittrich (curatorul expoziţiei), Carmen Elisabeth Puchianu (scriitoare), Caius Dobrescu (scriitor), Alexandru Al. Şahighian (traducător) şi Robert G. Elekes (moderator).

30.09.2012 Începând cu ora 18:30 – Proiecţie de film:
„An den Rand Geschrieben – Scriitori germani, originari din România, în vizorul Securităţii“ de Helmuth Frauendorfer (2010)
 ...................................................................
 Das Goethe Institut im Zusammenarbeit mit dem Deutschen Kulturzentrum Kronstadt laden Sie am 27.09.2012, um 18:30 Uhr ein zu der Vernissage der Ausstellung „Herta Müller: Der Teufelskreis der Wörter”.

Constantin Albinetz, Identităţi în dialog: Armenia şi armenii din Transilvania


Volumul este structurat în şapte capitole: Moştenirea culturală universală creată de armeni; Contextul politic internaţional şi formarea diasporei armeneşti în Europa Centrală şi de Est; Contribuţii culturale şi fapte armeneşti în Transilvania secolelor XVIII-XIX; Aspecte din etnocultura armenilor din Transilvania; Studiu privind onomastica armenilor din Transilvania; Problema armeană în contextul internaţional al Primului Război Mondial; Genocidul armean temă de conflict în viaţa diplomatică contemporană.
Lucrarea surprinde mărirea, decăderea şi suferinţele unui popor care astăzi nu încearcă decât să ceară dreptate.
Istoria armenilor, sau mai degrabă istoria Armeniei, este o ,,saga” de eroism, curaj, durere, devastări şi reînvieri. Lipsa unui stat independent timp de şase secole (fără a lua în considerare republica de scurtă durată între anii 1918-1920) şi ultimii 70 de ani de dominaţie sovietică, au lăsat traume adânci asupra poporului armean.