StatCounter

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Expoziţia „Artistul şi Puterea. Ipostaze ale picturii româneşti în perioada 1950-1990”


Aproximativ 600 de opere de artă din perioada comunistă sunt prezentate în expoziţia „Artistul şi Puterea. Ipostaze ale picturii româneşti în perioada 1950-1990’, care a fost vernisată joi, la Biblioteca Naţională a României (BNR) din Capitală.
Expoziţia este organizată de Centrul Cultural ArtSociety, sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi va dezvălui, în premieră, creaţiile artiştilor români care au refuzat să se conformeze dictaturii comuniste.
Obiectivul proiectului este demontarea ideii că, în cei 40 de ani de regim comunist, s-a creat doar artă proletcultistă. Iubitorii de artă pot descoperi un patrimoniu necunoscut încă şi creat cu preţul unor persecuţii constante.
Expoziţia este curatoriată de criticul de artă Ruxandra Garofeanu, în colaborare cu Dan Hăulică, preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, şi cu pictorul Paul Gherasim (în calitate de consultanţi de proiect).
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 27 septembrie - 2 decembrie 2012, în spaţiul expoziţional de la parter, din Corpul Aula al Bibliotecii Naţionale a României, Bd. Unirii nr. 22.
     Cei interesaţi pot găsi mai multe informaţii despre expoziţie în ziarul Adevărul.

joi, 27 septembrie 2012

Programul Conferinţei naţionale „Copilăria românească între familie şi societate (secolele XVII - XX)”



În perioada 4-5 octombrie 2012, la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga" din Bucureşti se va desfăşura Conferinţa naţională Copilăria românească între familie şi societate (secolele XVII–XX). Pentru cei interesaţi redau mai jos programul evenimentului.

Mihai Plămădeală, Refugiul. Deznădejde şi speranţă


După volumul de memorialistică şi de cercetări arhivistice scrupuloase „Dosarele nu ştiu tot!”, semnat de Mihai Plămădeală, fratele Mitropolitului Ardealului Antonie Plămădeală, şi istoricul Adrian Nicolae Petcu, iată încă o apariţie editorială – „Refugiul. Deznădejde şi speranţă” (Editura Istros, Brăila, 2012). Prima carte elucida câţiva ani grei din biografia distinsului ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. Ultima lucrare vizează un spectru mai larg de evocare. Ea cuprinde amplul studiu introductiv „Drama refugiaţilor basarabeni şi bucovineni din 1944 între neajunsurile războiului şi hotărârile mai-marilor lumii” semnat de Adrian Nicolae Petcu, reconstituirea biografică „Refugiul. Deznădejde şi speranţă” scris de Mihai Plămădeală şi două încercări de recompunere istorică – „Cartea Neamului Plămădeală” şi „Istorie locală de pe Cogâlnic” – rămase de la capul familiei Plămădeală din Stolnicenii Basarabiei, Vasile.
Camertonul volumului îl dă un citat din cartea „Basarabia” de Antonie Plămădeală: „Noi, basarabenii, toţi am plecat în 1944 cu gândul sigur de a ne întoarce. Nici unul dintre noi n-a plecat cu sentimentul că va rămâne definitiv. Avem şi astăzi acelaşi sentiment. Ne-am lăsat casele pline cu covoare, cu icoane, podurile pline cu grâu şi sâsâecele cu porumb. Am lăsat casele în grija vecinilor cu poruncă să le apere, pentru că ne vom întoarce. Sperăm şi acum. N-a murit speranţa. Ne vom întoarce. Cine va înţelege drama plecărilor în refugiu?”.

miercuri, 26 septembrie 2012

Expoziţie “Herta Müller: Cercul drăcesc al cuvintelor”/ Ausstellung „Herta Müller: Der Teufelskreis der Wörter”


Institutul Goethe şi Centrul Cultural German Braşov vă invită joi, 27 septembrie, la ora 1830, la vernisajul Expoziţiei “Herta Müller: Cercul drăcesc al cuvintelor” care va ava loc la Muzeul Judeţean de Istorie Braşov.
Viaţa şi opera autoarei germane de origine română, deţinătoare a Premiului Nobel, reprzintă punctul central al acestei expoziţii multimedia realizată de Goethe-Institut în parteneriat cu Literaturhaus Berlin.
O expoziţie exhaustivă care începe cu evocarea copilăriei autoarei, petrecută în Banat, şi se încheie cu momentul decernării Premiului Nobel pentru Literatură. Sunt prezentate documente şi fotografii de familie, înregistrări ale unor interviuri cu autoarea, precum şi colajele mai puţin cunoscute ale acestia.

Programul Expoziţiei
27.09.2012, începând cu ora 18:30 –VERNISAJ
• Deschiderea oficială a turneului expoziţional în România,
• Dezbatere si lectură, cu participarea: Johann Lippet (scriitor), Lutz Dittrich (curatorul expoziţiei), Carmen Elisabeth Puchianu (scriitoare), Caius Dobrescu (scriitor), Alexandru Al. Şahighian (traducător) şi Robert G. Elekes (moderator).

30.09.2012 Începând cu ora 18:30 – Proiecţie de film:
„An den Rand Geschrieben – Scriitori germani, originari din România, în vizorul Securităţii“ de Helmuth Frauendorfer (2010)
 ...................................................................
 Das Goethe Institut im Zusammenarbeit mit dem Deutschen Kulturzentrum Kronstadt laden Sie am 27.09.2012, um 18:30 Uhr ein zu der Vernissage der Ausstellung „Herta Müller: Der Teufelskreis der Wörter”.

Constantin Albinetz, Identităţi în dialog: Armenia şi armenii din Transilvania


Volumul este structurat în şapte capitole: Moştenirea culturală universală creată de armeni; Contextul politic internaţional şi formarea diasporei armeneşti în Europa Centrală şi de Est; Contribuţii culturale şi fapte armeneşti în Transilvania secolelor XVIII-XIX; Aspecte din etnocultura armenilor din Transilvania; Studiu privind onomastica armenilor din Transilvania; Problema armeană în contextul internaţional al Primului Război Mondial; Genocidul armean temă de conflict în viaţa diplomatică contemporană.
Lucrarea surprinde mărirea, decăderea şi suferinţele unui popor care astăzi nu încearcă decât să ceară dreptate.
Istoria armenilor, sau mai degrabă istoria Armeniei, este o ,,saga” de eroism, curaj, durere, devastări şi reînvieri. Lipsa unui stat independent timp de şase secole (fără a lua în considerare republica de scurtă durată între anii 1918-1920) şi ultimii 70 de ani de dominaţie sovietică, au lăsat traume adânci asupra poporului armean.

marți, 25 septembrie 2012

marți, 18 septembrie 2012

Conferinţa Internaţională „Arhive, Istorie şi Politică în România secolelor XIX-XXI”


În perioada 21-22 septembrie 2012 are loc în Bucureşti Conferinţa Internaţională „Arhive, Istorie şi Politică în România secolelor XIX-XXI. În cadrul evenimentului va avea loc şi vernisajul expoziţiei „Arhivele Statului, 1831-1990”. Vernisajul va avea loc la sediul Arhivelor Naţionale, B-dul Regina Elisabeta nr. 49 în 21 septembrie, ora 15.30. Expoziţia va fi deschisă publicului până în 21 decembrie.
     Cei interesaţi pot găsi programul conferinţei aici.

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Istoria comunismului din România. Volumul al II-lea. Documente. Perioada Nicolae Ceauşescu. 1965-1971


„Al doilea volum al anexelor Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România acoperă începutul perioadei în care Nicolae Ceauşescu s-a aflat la conducerea ţării. Cele 102 documente din intervalul martie 1965 – decembrie 1971 sunt, în marea lor majoritate, inedite. Am urmărit temele principale ale Raportului final, pentru a le ilustra cu exemple concrete şi a aduce un plus de informaţie. Astfel, cercetătorii sau persoanele interesate de aceste subiecte vor fi în măsură să facă un pas suplimentar în înţelegerea lor.
Volumul este centrat pe modul în care s-a realizat transferul puterii către noul prim-secretar, devenit de la Congresul al IX-lea secretar general; consolidarea acesteia prin cumul de funcţii şi de atribuţii şi marginalizarea eventualilor competitori, lichidarea moştenirii lui Gheorghiu-Dej şi, în cele din urmă, condamnarea perioadei precedente; instaurarea cultului personalităţii. O altă temă analizată este relaţia conducerii partidului şi a lui N. Ceauşescu personal cu organele de poliţie politică, Securitatea şi Miliţia, care se va încheia cu subordonarea acestora direct secretarului general.

vineri, 14 septembrie 2012

Conferinţă „Rock şi cultură în România comunistă” în cadrul proiectului „Scriitori la Tradem”


Vineri, 21 septembrie, de la ora 17, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” a Municipiului Craiova, Dumitru Ungureanu va conferenţia pe tema „Rock şi cultură în România comunistă”. Totodată, autorul va lansa cea mai recentă carte a sa, „Rockin by myself” (Ed. Blumenthal, 2012). Moderator al întâlnirii, Nicolae Coande.
„Scriitori la Tradem” este un proiect cultural susţinut de Casa de Cultură Traian Demetrescu a Municipiului Craiova (director, Alexandru Stuparu). Proiectul a debutat în anul 2010 la iniţiativa lui Nicolae Coande, iar în cadrul său au conferenţiat şi au citit din cărţile lor scriitorii Gheorghe Grigurcu, Nichita Danilov, Radu Aldulescu, Marian Drăghici, Mircea Bârsilă, Claudiu Komartin, Sorin Vidan, Vasile Baghiu, Peter Sragher, Paul Vinicius, Bogdan Ghiu, Michael Astner, Adrian Mihalache.
Despre conferenţiar/autor:

Dumitru Radu Popa, „Sfinţi, vânturi şi alte întâmplări”, Curtea Veche, 2012


Romanul „Sfinţi, vânturi şi alte întâmplări” este una dintre acele cărţi ce reuşeşte într-un număr scurt de pagini să concentreze o acţiune antrenantă, ţinându-l pe cititor cu sufletul la gură. Dumitru Radu Popa ne oferă o mostră de realism magic, aducând în prim plan o serie de întâmplări biografice legate de familia sa din Baia Mare şi împrejurimi, în contextul prigoanei greco-catolicilor de la sfârşitul deceniului cinci şi începutul deceniului şase al secolului din urmă.
„Religia e o sub-speţă a fantasticului, spunea Borges.  Lui Dumitru Radu Popa memoria îi este fantastică. E aşa nu doar prin performanţă — autorul nostru închipuind una dintre cele mai nemiloase hărţi ale reminiscenţelor de la Borges încoace —, ci şi prin constituţie. Sfinţi, vânturi şi alte întâmplări rememorează, în cheie veşnic dublă, cruzimile actuale şi oculte ale începuturilor comunismului românesc, când răul de afară era atât de mare că până şi stihiile îşi dădeau mâna să poată face un dram de bine. (…) Din elita roită-n diaspora, vocea de mare prozator a lui Dumitru Radu Popa predică în deşertul care ne creşte în jur – oprindu-l amar ca pe fata morgana.” (Călin-Andrei Mihăilescu)
 Despre autor:

Call for Contributors: Conferinţa internaţională „A Cross Disciplinary Exploration on Central and East-European Totalitarianism(s)”, 4-5 Decembrie 2012, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – Iaşi


Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în colaborare cu Konrad Adenauer Stiftung, Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului şi Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” – Iaşi, organizează, în perioada 4-5 decembrie 2012, Conferinţa internaţională a doctoranzilor „A Cross Disciplinary Exploration on Central and East-European Totalitarianism(s)”, prima ediţie a ciclului de conferinţe anuale Interdisciplinary Conference on Totalitarianism for PhD Students.
Proiectul Interdisciplinary Conference on Totalitarianism for PhD Students va fi un forum de dezbateri inter şi trans-disciplinare între doctoranzii cu teme de cercetare în următoarele domenii: totalitarismul(ele) din Europa Centrală şi de Est, istoria comunismului şi post-comunismului, istoria Holocaustului. Scopul conferinţelor este de a crea reţele şi de a sprijini colaborarea între doctoranzii care abordează subiecte specifice legate de temele de cercetare menţionate anterior.

joi, 13 septembrie 2012

Call for Presentations: 4th Global Conference „STORYTELLING”, 21st - 24th May 2013, Prague, Czech Republic



Human life is conducted through story, which comes naturally to us. Sharing stories is arguably the most important way we have of communicating with others about who we are and what we believe; about what we are doing and have done; about our hopes and fears; about what we value and what we don’t. We learn about and make sense of our lives by telling the stories that we live; and we learn about other lives by listening to the stories told by others. Sometimes, under the influence of the culture in which we are immersed, we live our lives in ways that try to create the stories we want to be able to tell about them.
Members of many professions, including medicine, nursing, teaching, the law, psychotherapy and counseling, spend a great deal of their time listening to and communicating through stories. Story is a powerful tool for teachers, because it is a good way of enabling students and other learners to integrate what they are learning with what they already know, and of placing what is learned in a context that makes it easy to recall.  Story plays an important role in academic disciplines like philosophy, theology, anthropology, archaeology, history as well as literature Narrative methods for the collection of data are increasingly used in research in the social sciences and humanities, where the value of getting to know people in a more intimate and less distant way – almost as if we are getting to know them from the inside, begins to be viewed as having some value. Some academics have begun to realise the value of storytelling as a model for academic writing.

„Memoria - revista gândirii arestate" - numărul 80


A apărut numărul 80 din „Memoria - revista gândirii arestate
Pentru cei interesaţi redau mai jos cuprinsul revistei.

Call for papers: Romanian Journal of Society and Politics


Call for Papers: Romanian Journal of Society and Politics New Series, Volume 7, Number 2, Issue 14, due 15th of December 2012 The editors of the Romanian Journal of Society and Politics (RJSP) are inviting you to submit papers for its New Series issue. This journal is already known and appreciated in the region and beyond, due to the high quality of the articles, all published in English. RJSP has been published under the auspices of the Civic Education Project and of the Romanian Society of Political Science RSPS), between 2001-2007. We restarted its publication under new auspices in the first part of 2011. Currently, RJSP is indexed in the following International Data Bases: EBSCO-CEEAS and CEEOL.
The Romanian Journal of Society and Politics provides an international and inter-disciplinary forum for the publication of high-quality, original, peer-reviewed research in the following areas: political science, political theory, international relations, European studies, and security studies. Besides articles, the Romanian Journal of Society and Politics also publishes reviews of relevant books as well as review articles, articles on the state of research in particular relevant fields. RJSP is accepting high quality, publishable research papers and reviews relevant in the areas mentioned above.

miercuri, 12 septembrie 2012

Despre memorie şi suferinţă. Câteva impresii de la Memorialul Dachau


Placa de la intrarea în Memorialul Dachau
Înainte de 1989 se publicau şi erau relativ accesibile o serie de cărţi despre al II-lea război mondial şi despre lagărele de concentrare naziste. În copilărie am citit destul de multe lucrări pe această temă, însă până de curând nu am avut ocazia să şi văd unul. Ieri, 11 septembrie 2012, l-am văzut pe cel de la Dachau.
Am ajuns de dimineaţă, cu câteva minute înainte de a se deschide muzeul, aşa că nu am intrat să văd spaţiul expoziţional, ci zonele din fostul lagăr care se pot vizita.
Timp de o oră m-am plimbat prin zona fostelor barăci, şi am văzut câteva locuri de rugăciune şi biserici ridicate în memoria celor care au trecut pe acolo.
Era linişte, o zi frumoasă, însorită. Dar senzaţia de apăsare era permanentă şi sufocantă. O stare de angoasă, de piele de găină, de „păr măciucă” (ştiu că nu sună elegant, dar aşa a fost).
Una dintre cele 30 de barăci în care au fost ţinuţi foştii deţinuţi
Fundaţiile fostelor barăci
Memorial ridicat în memoria evreilor ucişi în lagăr
Garduri de sârmă ghimpată (mai demult electrificate) mărginite de două şanţuri (dintre care unul cu apă) făceau imposibilă evadarea din lagăr.
Şanţul (cel fără apă) şi reţeaua de garduri şi de sârmă ghimpată care împrejmuia zona lagărului în care se aflau deţinuţii
După un pod micuţ, începe o zonă cu mulţi copaci, cu alei pietruite şi îngrijite, cu flori. Dacă nu erau tăbliţe indicatoare ai putea avea impresia că te afli într-un parc. Dar printre copaci erau locurile folosite pentru execuţie şi câteva gropi comune.

Cruce ridicată pentru a marca una dintre gropile comune
În apropiere, o clădire de cărămidă roşie, cu un coş destul de mare şi de înalt. Chiar şi fără indicaţii îţi dai seama că e fostul crematoriu. Fără un indicator care să îmi arate direcţia de vizitare, intru prima dată în camera unde se aflau cuptoarele, apoi, pe rând, în ordine inversă, în cele în care se depozitau cadavrele celor gazaţi, în camera de gazare, în camera în care trebuiau să îşi lase hainele.

Dezbaterea „Serviciu de informaţii sau Securitate externă? Spionajul românesc în timpul regimului comunist”


Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc împreună cu Institutul Român de Istorie Recentă organizează marţi, 18 septembrie 2012, la Librăria Cărtureşti Verona - Ceainărie (Str. Arthur Verona nr. 13-15), începând cu ora 17.00, dezbaterea: „Serviciu de informaţii sau Securitate externă? Spionajul românesc în timpul regimului comunist”.
La eveniment vor participa: Radu IOANID (istoric, USHMM), Stelian TĂNASE (politolog), Liviu MIHAIU (jurnalist), Andrei MURARU (preşedinte executiv, IICCMER), Liviu TOFAN (director, IRIR), Marius OPREA (director, IICCMER).
Sub diverse denumiri, spionajul românesc din perioada regimului comunist nu a fost niciodată o entitate de sine stătătoare. Ca parte a Securităţii Statului, DGIE sau DIE sau CIE, cum s-a numit serviciul de informaţii externe de-a lungul timpului, el a fost, în linii mari, proiecţia în exterior a Securităţii interne. Culegerea de informaţii (politice, economice, militare) în sensul tradiţional al spionajului a fost fie marginală, fie complet deturnată în favoarea supravegherii şi compromiterii exilului românesc, de intimidare a celor de la Radio Europa Liberă, de intoxicare propagandistică a presei occidentale, de intermedierea unor afaceri dubioase, de promovare a imaginii lui Nicolae Ceauşescu.
Cu această ocazie, Liviu Tofan va prezenta în premieră, ultimul său volum A patra ipoteză, editura Polirom, a cărui apariţie în librării este preconizată pentru luna octombrie.
    Informaţii preuate de pe site-ul IICCMER.

Expoziţia itinerantă Totalitarianism in Europe, Bratislava, 17 septembrie 2012


Expoziţia itinerantă Totalitarianism in Europe, organizată de Platforma Memoriei şi Conştiinţei Europene, în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) pentru secţiunea dedicată României, va fi vernisată la Bratislava, în data de 17 septembrie 2012. Expoziţia pune în perspectivă comparată regimurile fasciste, naziste şi comuniste din Europa Centrală şi de Est şi are drept scop sensibilizarea publicului larg cu privire la victimele totalitarismelor secolului XX.
Expoziţia va circula prin mai multe ţări foste comuniste şi va ajunge în România în toamna anului 2013.
    Informaţii preluate de pe site-ul IICCMER, unde cei interesaţi pot găsi mai multe detalii.

Cum predăm istoria comunismului în Europa de Est?


Asociaţia „Respiro Human Rights Research Centre” şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, cu spirjinul Fundaţiei „Soros” şi al Fundaţiei „Konrad Adenauer”, alături de Miliţia Spirituală, organizează conferinţa internaţională Education for Human Right through the History of the Communist Regimes in Eastern Europe and Former Soviet Union.
Evenimentul, care va avea loc în datele de 27 şi 28 septembrie 2012 la Hotel Ramada Majestic Bucureşti (Calea Victoriei nr. 38-40, Sala I.L. Caragiale), îşi propune să discute provocările şi oportunităţile privind educaţia pentru drepturile omului prin intermediul studierii istoriei trecutului recent. 
Obiectivele workshopului sunt, pe de-o parte, prezentarea, testarea şi îmbunătăţirea instrumentelor educaţionale folosite deja în regiune şi, pe de altă parte, împărtăşirea expertizei şi a bunelor practici în domeniu, care pot fi preluate şi utilizate de la o ţară la alta. Workshopul va ajuta la evaluarea principalelor provocări, constrângeri şi soluţii de ameliorare a studierii trecutului recent din perspectiva educaţiei pentru drepturile omului.
Participanţii, provenind din 18 state europene vor aborda teme precum: a) Situaţia actuală a educaţiei privind istoria comunismului în regiune (curriculă, manuale, metode/ abordări); b) Provocări metodologice privind predarea istoriei comunismului; c) Bune practici ale predării istoriei comunismului (instrumente de predare şi învăţare la clasă; dezvoltare profesională pentru educatori şi alte categorii de adulţi; activităţi extracurriculare).
Limbile de lucru ale conferinţei sunt engleza şi româna.  
     Informaţii preluate de pe site-ul Miliţia Spirituală.

Lansări de carte la „Clubul Filantropia”


Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită, vineri, 14 septembrie, 2012, ora 15.30, la Librăria Cărtureşti, la o nouă întâlnire a Clubului Filantropia, unde se vor lansa revista Secolul 21, nr. 1-6/ 2012, Şcoala sociologică de la Bucureşti - Monografişti, echipieri, număr realizat de Sanda Golopenţia, profesor emerit, Brown University - SUA şi volumul Rapsodia epistolară. Scrisori primite şi trimise, de Anton Golopenţia (1917–1950), ediţie îngrijită de Sanda Golopenţia, Ruxandra Guţu Pelazza şi Lidia Bradley, introducere şi note de Sanda Golopenţia, Editura Enciclopedică, Bucureşti 2012.
În cadrul lansărilor vor lua cuvântul:
Alina Ledeanu, director, Secolul 21; Theodora-Eliza Văcărescu, sociolog; Florentina Ţone, sociolog; Ionuţ Butoi, sociolog; Marcel Popa, director, Editura Universul; Zoltán Rostás, sociolog; Dumitru Sandu, sociolog
Moderator: Şerban Anghelescu, etnolog
  Clubul Filantropia se compune din etnologi, antropologi, sociologi, psihologi, iubitori de oameni vii, de teme la fel de vii şi de aprige dezbateri. În librăria Cărtureşti MŢR (LA NUIELE), începând din 2009, se produc lansări – dezbateri de carte etno-socio-psiho-demo...

CALL FOR PARTICIPATION: International workshop «Sociological and Anthropological Perspectives on Property in Post-Soviet societies


The Сenter for Cultural Studies of Post-Socialism and  the Institute for Comparative Studies of Modernity, Kazan (Volga Region) Federal University (Кazan, Russia), with support from Mikhail Prokhorov Foundation, are pleased to announce the call for participation in an international workshop on property in Post-Soviet societies.
The purpose of this workshop is to bring together scholars to discuss sociological and anthropological perspectives on property in Post-Soviet societies.
We are looking for the participants whose original empirical research or theoretical paper deal with, among others, the following topics:
·        Cultural Ideals and Ideology of Property
·        Local Representations and Practices of Property
·        Soviet Practices of Property in Post-Soviet societies
·        Gender and Property
·        Religion and Property
·        Ethnicity and Property

The working languages of the workshop are Russian and English.
The workshop will take place in Kazan on October 20 – 21, 2012. The deadline for submitting paper proposals is September, 20, 2012. The notification on acceptation will be sent no later then September 25, 2012. Abstract of 200 - 250 words should be sent to Nikolai Karbainov, coordinator of the workshop at nkarbainov@gmail.com
      Thanks to support from the Mikhail Prokhorov Foundation, the workshop organizers are able to cover all transportation and accommodation costs.

vineri, 7 septembrie 2012

Lista tristeţii (foşti deţinuţi politici care ne-au părăsit) - Pr. Mihai Lungeanu


Duminică, 2 septembrie 2012, a decedat Părintele Mihail Lungeanu, fost slujitor la Biserica „Buna Vestire” din Iaşi
Părintele Mihail Lungeanu s-a născut la 12 aprilie 1924, în Frumuşiţa, judeţul Galaţi. Tatăl fiind numit preot la Biserica Frumoasa din Iaşi, a devenit elev al Liceului Naţional din Iaşi şi apoi student al Facultăţii de Medicină din Iaşi, secţia Medicină Generală.
A fost arestat la 19 august 1947 cu „grupul Medicină”, şi condamnat la 4 ani închisoare corecţională pentru „activitate legionară de la 1945-1947 în oraşul Iaşi”. A executat pedeapsa în închisorile Suceava, Târgu Ocna, Jilava, Aiud. A fost eliberat la 27 august 1953. Timp de nouă luni a lucrat în Iaşi ca oficiant sanitar pe maşina de salvare. Apoi a fost din nou arestat, la 14 ianuarie 1955 şi condamnat la 15 ani muncă silnică, pedeapsă prelungită ulterior cu 36 de luni administrative. A executat pedeapsa în închisorile Galaţi, Jilava, Codlea, Iaşi, Aiud. A fost eliberat la 8 mai 1964. În anul ce a urmat a început să lucreze ca laborant în cadrul Clinicii a III-a Medicală a Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi. În acelaşi an s-a şi căsătorit.
Deoarece nu i s-a permis să-şi continue studiile în cadrul Facultăţii de Medicină, a fost reînmatriculat la Facultatea de Psihologie, direct în anul 3 de studiu. După absolvire a fost angajat ca asistent de laborator la Policlinica Municipală din Iaşi şi apoi, în urma unui concurs, a lucrat până la pensionare, în anul 1986, ca biolog principal la Dispensarul Comasat Tătăraşi. Respectându-şi promisiunea făcută cu mulţi ani în închisoare, în octombrie 1993 a fost hirotonit diacon în Catedrala din Cluj, de către mitropolitul Bartolomeu Anania, iar în ianuarie 1998 a fost hirotonit preot de către acelaşi înalt prelat. A slujit la Biserica „Buna Vestire” din Iaşi, până în decembrie 2008.
    Informaţii preluate de pe site-ul Ziarului Lumina, unde cei interesaţi pot găsi mai multe detalii, şi din fişele matricole penale din AANP. Imaginea a fost preluata de pe blogul Bucovina profunda.

joi, 6 septembrie 2012

Acte normative referitoare la funcţionarea Ministerului de Interne (1948-1989)



Proiectul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii vizează publicarea sistematică a actelor produse de organele centrale de stat şi/sau emise de Ministerul de Interne referitoare la structurile acestuia (securitate, miliţie, trupe de securitate, penitenciare, pompieri).
Se are în vedere următoarele categorii de documente: decrete, ordine, directive, dispoziţii, hotărâri, instrucţiuni, protocoale, regulamente etc. 
Dintre problemele la care se referă actele normative:
- organizarea şi funcţionarea unităţilor centrale şi teritoriale de securitate, precum şi a serviciilor independente;
- organizarea şi desfăşurarea muncii informativ-operative de securitate şi miliţie (în mediul rural, în sistemul vamal, în rândul străinilor etc.);
- organizarea şi funcţionarea evidenţelor de miliţie şi de securitate;
- probleme de cadre (nomenclatoare de funcţii, salarizare, statute, notări de serviciu);
- desfăşurarea procesului instructiv-educativ în şcolile de securitate;
- folosirea unităţilor şi subunităţilor de securitate-miliţie;
- cooperarea între unităţile Ministerului de Interne, securitate, miliţie şi alte ministere şi instituţii civile;
- folosirea, evidenţa şi controlul fondului C.I.S. (cheltuieli informative speciale);
- activitatea de prevenire a acţiunilor teroriste, infracţiunilor şi altor fapte antisociale;
- planuri de intervenţie pentru menţinerea şi restabilirea ordinii şi liniştii publice;
- acordarea drapelului de luptă sau distincţiei „unitate de frunte” unor batalioane de securitate;
- sărbătorirea zilelor armelor – securitate, miliţie, pompieri.
    Informaţii de pe site-ul CNSAS, unde cei interesaţi pot găsi mai multe informaţii. Lista cu documentele poate fi accesată aici.

miercuri, 5 septembrie 2012

IICCMER lansează un program de burse pentru tinerii doctoranzi


Începând cu anul universitar 2012-2013, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) lansează programul de burse doctorale, scopul fiind stimularea cercetării ştiinţifice riguroase asupra perioadei regimului comunist din România. IICCMER va pune la dispoziţia tinerilor doctoranzi un număr de cinci burse în valoare netă de 1.500 lei pe lună, acordate pe durata unui an universitar (9 luni).
Condiţii de eligibilitate
Sunt eligibili pentru bursele doctorale ale IICCMER candidaţii în vîrstă de cel mult 35 de ani la momentul aplicării, înscrişi la doctorat în anul universitar 2012-2013, în cadrul unei universităţi acreditate din România. Nu sunt eligibili angajaţii IICCMER. Selecţia proiectelor va fi realizată de un juriu alcătuit din personalităţi ale lumii academice româneşti şi internaţionale, format prin decizia preşedintelui executiv al IICCMER.
Tema tezelor de doctorat propuse de către candidaţi trebuie să se încadreze următoarelor direcţii de cercetare pe care IICCMER le dezvoltă sau le va dezvolta în perioada următoare:
1.       Bursa „Elisabeta Rizea”: Mecanismul sistemului represiv comunist şi mişcarea de rezistenţă;
2.       Bursa „Regele Mihai I”: Modul de organizare şi funcţionare a instituţiilor responsabile pentru instalarea şi perpetuarea regimului comunist,
3.       Bursa „Monica Lovinescu”: Fenomenul exilului românesc, politica externă a României în timpul regimului comunist;
4.       Bursa „Corneliu Coposu”: Viaţa cotidiană în timpul regimului comunist din România;
5.       Bursa „Doina Cornea”: Retorica şi propaganda ideologiei comuniste în domenii de impact public precum literatura, cinematografia, televiziunea, artele plastice, muzica.
    Informaţii preluate de pe site-ul IICCMER, de unde cei interesaţi pot obţine mai multe detalii.